NEWS: azi 14-04-2008.Preşedintele Traian Băsescu a semnat, astăzi, decretul de numire la conducerea Ministerului Afacerilor Externe a lui Lazăr Comănescu, fost ambadador al României la UE, anunţă Administraţia Prezidenţială. Propunerea a fost trimisă tot astăzi de premirul Călin Popescu Tăriceanu, după ce, la sfârşitul săptămânii trecute Adrian Cioroianu şi-a dat demisia.
Lazar Comanescu s-a nascut la Horezu, in judetul Valcea, la 4 iunie 1949, este casatorit si are o fiica. A absolvit in 1972 Academia de Studii Economice din Bucuresti, Facultatea de Comert Exterior, fiind totodata absolvent al Cursului de civilizatie si limba franceza contemporana a Universitatii Sorbona. Este doctor in relatii economice internationale, iar in perioada 1995 - 1998 a fost profesor asociat la Academia de Studii Economice. Este de asemenea membru al Consiliului Consultativ Stiintific al Institutului European din Romania, membru al Consiliului Stiintific al Institutului Roman de Studii Internationale, membru fondator al Forumului Europei Centrale - Varsovia si a fost distins in 2000 cu Ordinul serviciul credincios in grad de mare ofiter.
Este autor de cursuri si manuale universitare printre care "Economia Mondiala", "Tehnicile tranzactiilor economice internationale" si "Dictionar de relatii economice internationale". S-a remarcat de asemenea si prin materiale publicate in numeroase reviste romanesti si straine.
In 1972, dupa absolvirea facultatii, si-a inceput cariera de diplomat in Ministerul roman de Externe, pana in 1982 activand in Departamentul Organizatii Economice Internationale.
In perioada 1982 - 1990, a fost lector universitar la catedra de relatii economice internationale, Academia de Studii Economice, Bucuresti.
Dupa Revolutie, a devenit consilier la Misiunea Romaniei pe langa Uniunea Europeana - Bruxelles iar din 1993 a ocupat functia de ministru-consilier, la aceeasi misiune.
In perioada 1994-1995 a fost director al Directiei Uniunea Europeana din Ministerul Afacerilor Externe, ulterior fiind secretar de stat in MAE timp de trei ani. In perioada 1998 - 2001 a fost sef al Misiunii Romaniei pe langa NATO si UE, avand rang de ambasador extraordinar si plenipotentiar. Urmatorii sase ani i-a petrecut in functia de sef al Misiunii Romaniei pe langa Uniunea Europeana. In anul 2007 a devenit reprezentant permanent al Romaniei pe langa Uniunea Europeana.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu